Ep-20-Montat osb-vata-membrana-lambriu pe fatada-Mounting osb panel, basaltic rockwool, membrane...
Автор: Moments from nature - Silviu Matei
Загружено: 2025-04-07
Просмотров: 672
Описание:
Buna dimineata cu o cafea buna.
Am terminat de montat tot osb-ul pe toate partile casei apoi odata ce am terminat si montarea asterelei peste capriori am inceput sa montez folia anticondens Riwega USB Classic Light 155 SK. Practic acesta este o membrana care se monteaza intotdeauna la exteriorul acoperisului, peste astereala. Acesta membrana pe care am ales-o eu este foarte buna, practic este cam printre cele mai bune si durabile membrane care pot fi folosite si la fatade ventilate si care nu omoara bugetul.Este clasa premium dar nu foarte scumpa.
Care este rolul unei astfel de membrane?
In eventualitatea ca pe undeva scapa din casa niste vapori de apa (iarna) daca nu am facut o etanseizare perfecta in interiorul casei, acesta membrana lasa acei vapori sa iasa din structura peretelui spre exterior si in acest fel avem un perete uscat. Daca am pune o membrana care nu permite acelor vapori de apa sa iasa din perete, acestia vor ramane blocati in structura peretelui iar in timp acest lucru poate cauza probleme, cum a fi mucegaiul. Pentru lemn acel mucegai este foarte periculos.
Un alt rol pe care il are acesta membrana este acela ca este etansa la vant, aer si umezeala. Ca o completare la ce am spus mai sus cu permisivitatea membranei de a permite vaporilor sa iasa din structura peretelui catre exterior, acesta perimite respective circulatie a vaporilor doar intr-un singur sens. Adica de la interior spre exterior. Acesta membrana nu lasa vaporii de apa sa circule de la exterior spre interior.
Si mai este si etansa la vant si aer. Practic aerul nu trece prin ea.
Peste acesta membrana de pe acoperis am montat niste sipci si contrasipci. De aceste sipci se prinde tabla care este si acoperisul final al casei. Eu am folosit tabla gata faltuita si care este prevazuta cu un sistem de montaj foarte usor si durabil. Este sistemul click care poate permite ca un singur om sa monteze un acoperis dar permite in acelasi timp si un montaj mai rapid. Ideal este bine sa fie doi oameni dar cum eu nu am avut ajutor, m-am descurcat destul de bine si singur. Dupa ce am montat o parte din acoperis am inceput sa montez si structura de lemn, formata din dulapi de 10 cm latime si 6 cm grosime.
Practic peste placile de osb am mai construit inca o structura din lemn,iar acesti montanti se aseaza placa de vata bazaltica semirigida. Dupa cum am mai spus in postul anterior, niciodata sa nu montati vata minerala la sul in peretii verticali, mai ales pe exterior.Vata minerala se monteaza pe tavan sau in alte parti unde inclinatia nu depaseste 15 grade. Daca acesta panta este mai mare este posibil ca in timp ( ani de zile) acesta vata sa se lase, sa se taseze chiar daca o prindeti cu diferite sisteme si ca sa evitati acest lucru mai bine montati vata bazaltica, placa semirigida sau rigida.E mai greu de montat cea rigida pentru ca este mult prea rigida ca sa fie introdusa usor intre montantii de lemn. Dupa ce am asezat o parte din vata bazaltica pe fatada, am trecut la pus folia anticondens.Aceeasi membrana care am montat-o si la acoperis si care este foarte buna si pentru o fatada ventilata.
Dupa ce am asezat membrana si am prins-o foarte bine de acei montanti, peste folie in dreptul fiecarui montant ( o sa vedeti in timelapse niste sipci vertical si cateva orizontale) am prins cu holsuruburi speciale pentru lemn niste scanduri.
La ce folosesc aceste scanduri?
Aceste scanduri lasa un spatiu de 3 cm intre membrana si lambriul de lemn care a foat montat mai tarziu.Acest spatiu de aer este foarte bun pentru a permite acelor vapori de care va povesteam mai sus sa iasa in exterior, sa se duca in aer.Daca am fi pus lambriul de lemn lipit de membrana, acei vapori de apa se opreau in lambriul de lemn si in timp poate sa apara probleme cu mucegaiul pt ca nu se aeriseste bine. Acest sistem se numeste fatada ventilata.
Si fatada ventilata este foarte eficienta energetic. Practic acesta vata care a fost montata pe fatada este parte din izolatia casei care impreuna cu inca cei 20 de cm pe care am sa ii monteaz pe interior in vara fac 30 de cm. In zonele de munte, mai ales in zona climaterica IV si V este bine sa ai obligatoriu macar 20 cm de izolatie pt a avea o casa eficienta energetic si sa nu consumi lemne foarte multe iarna.Daca ai 30 cm atunci este foarte bine. Dupa ce am terminat de montat tot lambriul pe toata casa l-am dat cu o solutie de protective care l-a si colorat intr-o nuanta de nuc. Bochemit Estetic Pro.Am dat o prima mana in toamna lui 2024 apoi in vara anului 2025 am sa mai dau inca o data.
Fiind luna Septembrie in zilele de weekend am stat si eu si m-am relaxat. Am fost la boncanit iar la finalul timelapse-ului va las cateva secvente din lumea lor de acolo de sus din munte.
Zi buna sa aveti.
Повторяем попытку...
Доступные форматы для скачивания:
Скачать видео
-
Информация по загрузке: