Romanța noului venit – Ion Minulescu | Poezie pe Muzică | Vocea Străinului

Описание: 🎶 Romanța noului venit de Ion Minulescu — o poezie simbolistă plină de imaginație și simboluri, transpusă acum într‑o versiune muzicală unică.
Acest poem liric evocă un străin care vine din lumi de dincolo de real, purtând cu el mister, dorință de schimbare și invitația către o lume nouă, dincolo de convențiile lumii cunoscute.

✨ Ascultă această adaptare și lasă‑te purtat de imagini, sunete și emoții.
Dacă ți‑a plăcut, dă 👍, scrie un comentariu și abonează‑te pentru mai multe poezii pe muzică! 🎧

Străinule ce bați la poartă,
De unde vii
Și cine ești?...
Străinule de lumea noastră,
Răspunde‑ne de unde vii,
Prin care lumi trăiși coșmarul nepovestitelor povești
Și‑n care stea găsiși coloarea decoloratei nebunii?...

De unde vin?...
De unde pot veni, când ochii‑mi,
Plini de regrete și tristeți,
Par două candele aprinse în cripta morților poeți?
Priviti...
Sandalele‑mi sunt rupte,
Iar toga ce mi‑o dete‑Apollo
În noaptea când pornii spre voi
Abia‑și mai flutură albastrul de‑a lungul umerilor goi.
Sunt gol —
Căci calea‑mi fuse lungă
Și‑n calea mea‑întâlnii pe rând
Pe toți câți vrură să vă vândă
Podoabe noi ce nu se vând,
Pe cei ce vrură să vă cânte romanțe noi,
Pe cei ce vrură
Să vă‑ndrumeze spre mai bine —
Spre acel frumos întrezărit
În armoniile eterne
Dintr‑un sfârșit
Și‑un infinit,
Pe cei ce v‑au adus lumina,
Pe cei ce i‑ați primit cu ură
Și i‑ați gonit cu pietre —
Pietre ce s‑or preface‑n piedestale
În clipa când vă va cuprinde beția altor ideale!...

De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare —
Din lumea‑n care n‑a fost nimeni din voi,
Eu vin din lumea‑n care
Nu‑i ceru‑albastru,
Și copacii nu‑s verzi, așa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce‑așteaptă sosirea Faunilor goi,
Din lumea cupelor deșarte și totuși pline‑n orice clipă,
Din lumea ultimului cântec,
Purtat pe‑a berzelor aripă
Din țărm în țărm,
Din țară‑n țară,
Din om în om,
Din gură‑n gură, —
Din lumea celor patru vânturi
Și patru puncte cardinale!...

Deschideți poarta dar,
Și‑n cale
Ieșiți‑mi toți cu flori de laur,
Iar voi, ce măsurați cu versul gândurile ce n‑au măsură,
Veniți în jurul meu degrabă,
Și‑n cântul lirelor de aur,
Porniți cu mine împreună
Spre lumea‑n care nu‑s castele cu punți
Și șanțuri feodale,
Nici ruginite porți de aramă, la care bat cei noi sosiți...
Veniți cu toții cât mai e vreme,
Și mai puteți cânta —
Veniți!...
Veniți, să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii
Și‑n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii!
Iar cânturile voastre —
Cânturi cu care azi cerșiți o pâine —
Să le‑ncunun cu strălucire aureolelor de mâine!...
Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.

Era prin anul una mie și nouă sute opt — îmi pare.

#Minulescu
#Poezie
#Romanță
#Versuri
#Muzică
#Simbolism
#Literatură
#Arta
#Emoție
#Clasic