Ce facem cu Transnistria dacă ne unim cu România

Описание: Trebuie să ne cunoaștem istoria, să ne apărăm limba română și Tricolorul.

De 34 de ani avem un război înghețat
În estul Moldovei nu există o „Transnistrie” legitimă, ci un război înghețat, sub influența Rusia.

În 1991, ca președinte al Asociației Agricole, am arborat Tricolorul pe Comitetul Executiv din Dubăsari, afirmând astfel crezul nostru de independență și unitate teritorială a Moldovei. Cu Tricolorul am mers atunci pe 27 august în inima Chișinău, după care l-am arborat de zeci de ori în Coșnița. Dușmanii încercau să-l distrugă, dar nu m-am dat bătut. Mă bucur că și azi falfaie în satul nostru.
Cu Tricolorul în inimă am mers apoi la războiul din 1992, luptând pentru independența și integritatea Moldovei.

La mijlocul lunii martie 1992, trupele paramilitare separatiste au deschis focul la marginea Coșniței. Până atunci, cazaci veniți din diferite orașe ale Rusia, ofițeri transnistreni și milițieni blocaseră sediul Comisariatului de Poliție Dubăsari. Pentru a evita victime, colaboratorii poliției nu au deschis focul și s-au predat, fiind duși prizonieri la Tiraspol, unde au fost maltratați și torturați.
Confruntările nu s-au oprit. Până în vara anului 1992, luptele au continuat crâncen, cu victime de ambele părți.

Separatiștii de la Tiraspol au fost susținuți de fosta a 14-a armată rusă, care încă staționează ilegal pe teritoriul Moldovei. Rusia a vrut să ne țină sub papucul ei și, atunci când regreta prăbușirea URSS, a visat la Novorusia.
Conceptul istoric Novorusia a fost folosit de Putin pentru a invada Ucraina. Dar în 1992 totul a început la noi, cu aceeași armată rusă din stânga Nistrului.
Cu această prezență militară rusă, drumul nostru european va fi greu, iar reîntregirea cu țara-mamă, România, aproape imposibilă.
Eu găsesc multe asemănări între războiul de la noi din 1992 și invazia Rusiei în Ucraina.

Sperăm că sfârșitul războiului din Ucraina va aduce și o șansă de a rezolva problema transnistreană. Dar o pace injustă nu ar fi decât amânarea pericolului: următoarea țintă a Rusiei am putea fi noi, Republica Moldova.

Simțim și astăzi un nod în gât când suntem nevoiți să trecem prin așa-zisele puncte de control. Forțele „pacificatoare” mențin aceeași frică pe care am simțit-o la începutul Războiul de pe Nistru.
Cum să nu te temi, când oameni nevinovați, precum Vadim Pisari, au fost împușcați? Cum să mă simt eu, care am luptat pentru eliberare, când de 34 de ani ocupanții stau instalați în mijlocul țării și o despart în două?
Cui servesc aceste puncte de control? Cei din regiunea transnistreană pot veni fără piedici pe malul drept, în timp ce noi suntem opriți, verificați și umiliți doar pentru a ajunge la rudele noastre. Acolo trăiește sora soției mele și alte neamuri.

Eu sunt împotriva ideii ca Republica Moldova să ajungă în Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană.
Nu putem vorbi despre unitate și viitor comun dacă acceptăm, chiar și temporar, o ruptură teritorială. Reintegrarea și parcursul european trebuie să meargă împreună. Altfel, riscăm să oficializăm divizarea pe care alții au impus-o prin forță.

Anatol Croitoru, fost luptător voluntar în războiul de pe Nistru, deţinător al Ordinului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” veteran din Coșnița, Dubăsari

#democratie #europa #libertate #moldova #moldovamea #pace #rusia #diaspora #europe #romania