Brasov Marathon 2021 - Din Brasov pe Postavaru si inapoi | Race
Автор: The Runderer
Загружено: 2021-08-07
Просмотров: 4394
Описание:
De câtiva ani am ochit Brasov Marathon, dar prin Aprilie, când ar fi fost perioada obișnuită a competiției, mereu am găsit alte competiții de șosea la care să particip, iar anul acesta am tot amânat înscrierea până m-am trezit că nu mai sunt locuri.
Mi-a scris Andrei cu 3 zile înainte de competiție să mă întrebe dacă particip, apoi a sunat să rezerve 2 locuri din cele puse la dispoziție de organizatori în ultima clipă, de care eu nici măcar nu știam. Așa am ajuns să alerg la această ediție a maratonului.
Traseu foarte frumos, printre cele mai frumoase maratoane montane din țară la care am participat. Pe scurt, din Brașov pe Tâmpa, apoi pe Poatăvaru și înapoi, cu un mic ocol până în Poiana Brașov.
Organizara a fost foarte ok, singurul minus fiind punctele de hidratare/alimentare cam puține, și la unele s-a rămas temporar fără apă. Eu am avut suficientă apă la mine, dar posibil ca alții să fi avut mai mult de suferit.
Recomand cu drag!
#TheRunderer
Daca va plac video-urile mele, dati un subscribe si click pe clopotel, sa aflati din timp cand postez clip nou.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
5% reducere pe Lerato(https://www.lerato.ro/) cu codul promotional: Runderer
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Facebook: / grp1989
Instagram: / grp1989
Strava: / strava
Garmin: https://connect.garmin.com/modern/pro...
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
The Runderer on Facebook: / therunderer
The Runderer on Instagram: / the.runderer
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Check out my band on Facebook: / scarsofastory
Check out my band on Instagram: / scarsofastory
Check out my band on YouTube: / scarsofastory
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Повторяем попытку...
Доступные форматы для скачивания:
Скачать видео
-
Информация по загрузке: