Ce este „Şeol” - „Hades” - „adânca Locuinţă a Morţilor”, condus de Fr. Călăuz Alexandru

Описание: Căteva verseta legătură cu acest subiect.
„Dar, dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa Morţilor [şeol, uitare].” Num. 16:30.

„Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa Morţilor [şeol, uitare] … pământul i-a acoperit de tot, şi au pierit din mijlocul adunării.” Num. 16:33.
„Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine şi Tu mi-ai mântuit sufletul din adânca Locuinţă a Morţilor [şeol, uitare]” [„iadul cel mai de jos” — B. B., n. e.]. Ps. 86:13.

Cuvintele „adânca Locuinţă a Morţilor” înseamnă aici „adâncimea uitării”. Putem considera în mod potrivit că profetul Îl personifică aici pe Domnul Isus, aşa cum face în mulţi psalmi ai săi. Dacă este aşa, cuvintele „adâncimea uitării” ar avea o aplicabilitate deosebită. În cazul omenirii, moartea este numai un somn, iar uitarea ei este numai temporară, din care va fi o trezire la înviere, ca rezultat al răscumpărării. Dar în cazul Domnului nostru Isus a fost diferit: deoarece a luat locul păcătosului (Adam), pentru El moartea trebuie să fi însemnat pedeapsa extremă a păcatului, adică o uitare veşnică, în afară de cazul că prin harul şi puterea Tatălui, El era înviat din morţi şi devenea Eliberatorul celor pe care i-a răscumpărat.

„Este oare vreun om care să trăiască şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din mâna [puterea] Şeolului [uitării]?” Ps. 89:48; [iadului — Ps. 88:47, B. B., n. e.].

„Ce este omul, ca să Te gândeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării.” Ps. 8:4-8.

CE FIINŢĂ importantă este omul, încât Creatorul Universului să Se intereseze de bunăstarea lui atât de mult încât să facă o pregătire atât de mărinimoasă pentru reconcilierea lui — chiar prin sacrificiul Fiului Său? Noi ar trebui, pe cât este posibil, să cunoaştem în amănunt această creatură, cea mai înaltă dintre creaturile pământeşti ale lui Dumnezeu: dar atât de limitate sunt puterile noastre de judecată, iar cunoştinţa noastră atât de mărginită, încât în acest subiect depindem aproape în întregime de ceea ce Creatorul nostru cel iubitor ne-a făcut cunoscut în Cuvântul Său. Deşi zicătoarea „cel mai mare obiect de studiu al omenirii este omul” a devenit proverbială, totuşi, lucru ciudat, există puţine subiecte în care omenirea este mai nedumerită decât în acesta — ce este omul. Există două vederi generale asupra acestui subiect şi nici una din ele, susţinem noi, nu este cea corectă, cea scripturală. Deşi ambele conţin în ele anumite elemente de adevăr, ambele sunt întristător de greşite şi de înşelătoare, aşa încât chiar şi cei care nu sunt cu totul înşelaţi de ele, sunt totuşi atât de influenţaţi şi încurcaţi de aceste erori, încât multe adevăruri sunt despuiate de forţa şi greutatea lor, şi multor înşelări li se dă o aparenţă de adevăr. De aceea, subiectul nostru este important pentru toţi cei care vor să cunoască adevărul şi să aibă folos deplin din el, prin influenţa lui asupra inimii şi vieţii lor. . Cel care nu are o concepţie clară despre ceea ce este omul, va găsi că este greu, dacă nu imposibil, să înţeleagă învăţăturile scripturale cu privire la ispăşirea pentru păcatul omului — la operarea şi la rezultatele ei.

*Şeol — starea sau condiţia morţii în ceea ce priveşte sufletul, în contrast cu groapă, mormânt pentru un corp mort, care în ebraică este qeber. Vezi Ps. 30:3; 49:15; 89:48, unde şeol este redat groapă [în limba engleză — n. e.]. Vezi 2 Cron. 34:28; Iov 10:19; Ps. 88:5, unde qeber este redat mormânt. Sufletul Domnului nostru a mers în şeol, starea morţii (Ps. 16:10; Fapt. 2:27), dar „groapa [qeber, mormânt] Lui a fost rânduită împreună cu cei răi … şi cu cel bogat.” Isa. 53:9.

Dacă morţii nu sunt morţi, ci mai vii ca oricând, atunci nici unul nu este mort şi desigur că n-ar putea fi nici o înviere a morţilor. Apostolul n-a susţinut o astfel de teorie, ci chiar contrariul, că morţii au pierit la fel ca animalele dacă Dumnezeu nu i-ar învia; iar speranţele noastre pentru ei sunt speranţe zadarnice dacă n-ar fi speranţa învierii.

„Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat [ci este încă mort]. Şi dacă Hristos n-a înviat [ci este încă mort], atunci într-adevăr este zadarnică propovăduirea noastră şi este zadarnică şi credinţa voastră [pentru că un Cristos mort nar putea şti nimic şi n-ar putea ajuta pe nimeni]. Ba încă suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu [suntem înşelători răi în loc de ambasadori rânduiţi divin], fiindcă am mărturisit cu privire la Dumnezeu că a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat”.