Balaurul la Zlatna

Описание: Fiecare are drogul lui. Iar fericirea vine de la cât de des consumi doze din acest drog. Și cât de intense sunt aceste doze. Pentru unii, dependența este un loc de muncă stabil, pentru alții o sticlă, pentru alții o țigară rulată cu ceva legal la noi sau legal doar mai departe. Poți fi dependent de un sport, de un serial sau de o relație, chiar dacă e cea mai toxică persoană pe care o poți avea în jurul tău. Dar nu judecăm dependențele, continuăm povestea.

Flaviu, despre care vă mai povesteam, a venit până în Alba pentru o doză. Drogul lui sunt experiențele ”extreme”. Pun ghilimelele pentru că, deși nouă ne par extreme, pentru el totul e calculat, exersat, plănuit. În ciuda aparențelor, ceea ce face nu e chiar atât de riscant pentru el.

Eu sunt dependentă de a trăi din plin fiecare moment. Așadar, când Flaviu mi-a spus ”Vreau să mă dau cu monociclul pe turnul de la Zlatna”, nu am stat deoparte.

Am schimbat rapid planul de Cetea (scuze, Mișu, mă revanșez!) și iată-ne în drum spre turnul fostului Ampelum. 220 m verticali, pe scări ruginite și coliere pe alocuri lipsă.

Turnul are 6 segmente. Se începe cu un plan puțin înclinat, ceea ce te motivează să crezi că va fi relativ ușor. Te convingi rapid că nu este. Am accelerat pe cât posibil primele două etaje, ca să ne îndepărtăm de antenele de telefonie poziționate aici. Pe la jumătatea turnului, aveam brațele obosite. Foarte obosite. Atunci, am început să-i ascult sfaturile Balaurului. Știți, atunci când chiar asculți, nu doar auzi. Flaviu mi-a explicat cum să am un ritm, cum să îmi sincronizez respirația cu mișcările, cum să mă concentrez la urcare. Da, știu, sfaturi banale ați zice. Dar când ești la peste 100 m în aer, pe o scară ce pare șubredă și fără nicio asigurare, aceste sfaturi au altă rezonanță. Mă gândeam că e poate cel mai iresponsabil lucru pe care l-am făcut vreodată. Iar atunci, trăgeam cu ochiul la hamul și la anoul agățate de mine: ”Orice ar fi, mă prind cu astea de ceva și nu pățesc nimic!”. Incredibil cum lucrează creierul uman! M-am asigurat de câteva ori, de fiecare dată am prins caraba de câte un fier ruginit, odată chiar de un cablu de cauciuc. Nu cred că m-ar fi ținut în caz de ceva, dar era confort psihologic.

Pe vârf, am stat majoritatea timpului în ședere. Am făcut un singur rond de turn, iar atunci ținându-l strâns de mână pe Flaviu. Mă uitam în jos, nu mi-era frică de înălțime, dar lipsa oricărei balustrade îmi făcea gol în stomac. La fel și atunci când Balaurul a început să pedaleze pe o roată, făcând cercuri după cercuri.

Când m-am dat jos îmi tremura fiecare parte din corp. Inclusiv creierul! La fel ca la un maraton, urci cu forța fizică până la un punct, apoi totul e din minte.

Din Zlatna am mers cu autostopul spre casă. Două mașini am schimbat, ultima era o dubă cu care se cărau oi. Am stat mult timp sub apă și săpun până am simțit că nu mai am miros în piele. Am adormit apoi ca drogată. Și nu-i de mirare, pentru că tocmai mi-am administrat o doză sănătoasă din drog.

Muzica: Subcarpati - Rege pe deal