FUNERALII P.C. TEOFIL PARAIANU

Описание: „Pământule, deschide-te şi primeşte pe cel plăsmuit din tine mai înainte cu mâna lui Dumnezeu, care acum iarăşi se întoarce la tine, cel ce l-ai născut. Căci Ziditorul a luat ceea ce a fost după chipul Său, iar tu primeşte trupul lui ca pe un bun al tău".
Marea mânăstire brâncovenească, deşi era acoperită cu mii de suflete cernite, aceasta părea, paradoxal, mai goală ca niciodată. La uşa chiliei părintelui Teofil Părăian nu mai aştepta nimeni. În paraclisul unde spovedea, uşa amorţită, dezvelea un interior trist, în fundalul căruia scaunul gol îţi rupea instantaneu lacrimi din inimă.
Acest adevărat monah cu zel apostolic aşa cum îl numea ÎntăiStătătorul Bisericii noastre Ortodoxe, PF Părinte Daniel, în mesajul adresat obştei monahale de la Sâmbăta de Sus, s-a născut la data de 3 martie 1929, într-o familie de plugari din satul Topârcea, Judeţul Sibiu. Născut fără vedere, Părintele Teofil, pe numele de mirean Ioan, nu a putut percepe lumina zilei, însă a putut întrezări cu ochii duhului existenţa unei alte lumini, necreate, pe care şi-a dorit încă de tânăr să o contemple. Aşa se face că, după ce a parcurs toate etapele învăţământului teologic, părintele Teofil a intrat în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Călăuză într-o lume pe care nu o vedea decât cu ochii minţii de fapt, ai duhului, i-a fost părintele Arsenie Boca, unul dintre marii duhovnici ai României pe care l-a cunoscut pe vremea în care era elev la liceul teoretic din Timoşoara şi de la care a deprins rugăciunea minţii: „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. La Mănăstirea Sâmbăta de Sus a rămas Teofil Pârăian până la sfârşitul zilelor sale pământeşti. În obştea Mănăstirii Brâncoveanu, care a trecut adesea prin încercări şi necazuri, monahul Teofil a devenit, după cum i se tâlcuieşte şi numele, iubitor de Dumnezeu, dar şi iubit de Cel Preaînalt.
Când simţea că lumea are mai multă nevoie de el, atunci părintele Teofil, urmând exemplul Sfinţilor Părinţi, lua pentru scurtă vreme calea lumii fără a se contamina însă de spiritul acesteia. Întru luminarea celor care aveau nevoie de lumina credinţei, Teofil Pârâian a ţinut zeci de conferinţe pe teme religioase, atât în ţară cât şi în străinătate, a publicat nu mai puţin de 35 de cărţi şi atunci când a fost cazul s-a pronunţat în public împotriva unor invăţături şi practici anticreştine, tolerate unele dintre ele cu prea multă uşurinţă de societate. Spre deosebire de noi, credincioşii de rând, Părintele Teofil Pârâian nu a putut privi cu ochii trupeşti frumuseţile Creaţiei şi chipurile semenilor însă, tot spre deosebire de noi, a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc şi pastoral, darul de a cunoaşte lumina sufletelor celor care veneau la el, îi cereau sfatul şi primeau prin el lumina harului Duhului Sfânt. Lumina faptelor sale, a vieţii sale smerite şi jertfelnice, a învăţăturii sale duhovniceşti, roditoare de virtuţi, constituie o icoană sau o călăuză, mai ales în vremuri de tulburare sufletească. A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primi în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.