Studiu Biblic - ”Moartea și Învierea” - condus de Fr. Alexandru Călăuz 2026 02 02

Описание: Înghiţirea morţii de biruinţă va fi lucrarea Veacului Milenar şi va fi treptată, întocmai cum şi înghiţirea omenirii în moarte a fost treptată. În cele din urmă sentinţa morţii care zace acum peste omenire şi şeolul, uitarea impusă peste omenire de această sentinţă, vor trece cu desăvârşire, pentru că toţi au fost răscumpăraţi de puterea ei. Sub noile condiţii, sub Noul Legământ, cu prevederile lui îmbelşugate, nimeni nu va merge iarăşi în moarte (uitare), decât cei care vor fi păcătoşi cu voia pentru ei înşişi. Aceasta va fi Moartea a Doua, din care nu va fi nici o speranţă de revenire.

„Chiar dacă s-ar strecura până în Locuinţa Morţilor [şeol, uitare], şi de acolo îi va smulge mâna [puterea] Mea.” Amos 9:2.

((374))

În acest limbaj adânc figurat Domnul arată caracterul complet al puterii şi controlului Său peste omenire, referindu-Se mai cu seamă la Israel. Ca popor, precum şi ca indivizi, ei n-au putut scăpa de judecăţile divine, şi chiar dacă ei trebuiau să meargă în moarte, individual şi naţional, totuşi, toate făgăduinţele lui Dumnezeu, precum şi ameninţările, vor fi împlinite. Totuşi, după ce rosteşte răsturnarea lor completă şi împrăştierea printre toate neamurile pământului, cum o vedem împlinită astăzi, făgăduinţa Domnului este (versetele 11-15): „În ziua aceea [în zorii Zilei Milenare] voi ridica din căderea lui cortul lui David … . Voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu Israel … şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dato, zice Domnul Dumnezeul tău!” Nimeni nu s-ar gândi să se strecoare într-un loc de chin veşnic: dar Israelul ca popor s-a strecurat în uitare naţională. Totuşi Dumnezeu va îndrepta aceasta.

„Din adâncimile Locuinţei Morţilor [şeolului, uitării] [infernului — B. I., n. e.] am strigat şi mi-ai auzit glasul.” Iona 2:2.

Adâncimile Locuinţei Morţilor [pântecele infernului — B. I., n. e.] în care a fost Iona şi din care a strigat către Domnul şi a fost eliberat, a fost pântecele marelui peşte care-l înghiţise. Pentru el era pântecele uitării, nimicirii, morţii, dacă n-ar fi fost eliberat din el.

„De altfel vinul este înşelător; şi cel mândru nu stă liniştit, ci îşi lărgeşte dorinţa ca Locuinţa Morţilor [şeolul, uitarea] [infernul — B. I., n. e.], este nesăţios ca moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el, şi pe toate popoarele le trage la el.” Hab. 2:5.

Aici se pare că se face referire la un popor ambiţios, agresiv. Ar putea fi aplicat foarte potrivit la popoarele din prezent, care cutreieră lumea ca să aducă popoarele mai mici şi mai puţin civilizate sub stăpânirea şi patronajul lor. Ori sar putea referi la Omul Păcatului şi la influenţa sa în toată lumea, prin care îşi scoate veniturile de la toate neamurile de ((375)) sub soare. În orice caz, ideea este că lăcomia este ca moartea (uitarea), prin aceea că ea nu are niciodată destul; capacitatea ei nu poate fi satisfăcută.