Disidenta anticomunista

Описание: Prima barieră de care s-a lovit armata sovietică a fost rezistența din munți. Aproape un deceniu grupuri de români au încercat să împiedice înaintarea armatei roșii. De fapt, ei sperau să țină în frâu armata până ce-ar fi venit americanii, așa cum Churchill le promisese înainte să întoarcă armele.
Cele mai cunoscute grupuri ale rezistenței din munți au fost Haiducii Muscelului, Sumanele Negre, Mișcarea Națională de rezistență, Haiducii lui Avram Iancu și Graiul Sângelui.
În zona Muscelului, grupurile conduse de fraţii Arnăuţoiu şi colonelul Gheorghe Arsenescu şi în zona Munţilor Făgăraş, grupul condus de Ion Gavrilă Ogoreanu s-au și ciocnit violent cu armata roșie, însă faptul că nu aveau pregătire militară, dotările corespunzătoare și resursele necesare a făcut ca aceste grupuri să fie rapid domolite de sovietic
Printre cei care au ținut piept regimului și-au murit sub titulatura de dușman al poporului se numără și oameni politici ai vremii precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache , Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu, dar și oameni de cultură precum Mircea Vulcănescu, slujitori ai bisericii şi mulţi alţii.
Deși după plecarea Anei Pauker din România în 1952 lucruri păreau să se mai fi domolit, în realitate, pe toată perioada conducerii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej România a fost un gulag uriaș, un loc de tortură și reeducare. Cele mai celebre închisori care au asistat la torturi greu de descris în cuvinte au fost la Sighet, Gherla, Galaţi, Râmnicu Sărat, Aiud şi Piteşti. În plus, dușmanii poporului, cei acuzați de uneltire împotriva statului erau duși și șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră
Dacă credeți că oamenii nu s-au opus proceselor de colectivizare, vă înșelați. Zeci de mii de țărani au refuzat să-și dea pământurile și averile. 80 000 de oameni au fost atunci arestați, iar 30 000 dintre aceștia au avut parte și de procese publice.
Pe lângă pământul pierdut și bătăile din închisori, bănățenii au trecut printr-un proces de deportare. Deportări s-au făcut și-n Siberia și există multe mărturii care o confirmă, dar pe acelea nu cred că le mai cuantifica nimeni. În 1951, 40 000 de români au fost aduși cu forța, în trenuri de vite, în Câmpia Bărăganului pentru a munci pe câmpuri. În urma lor, armata lua tot..
Din disidența anticomunistă au făcut parte și manifestările celor ce-au apucat să fugă din țară. Un lucru mai puțin știut este că, pentru o vreme, România a avut ceea ce era numit atunci un guvern în afara granițelor. În perioada 1949 – 1975, în Statele Unite a funcționat Consiliul Național Român, un organ politic care milita pentru desovietizarea României.
În 1964, când Dej părea să-o ia pe o cale mai decentă, aceasta dă două decrete, 176 și 411 prin care scoate din pușcăriile comuniste ultimii 10 410 deținuți politic.
Dar nu vă imaginați că acești peste 10 mii de oameni au avut o viață ușoară. O vreme aveau un soi de arest la domiciliu. Apoi puteau să iasă, dar erau extrem de atent supravegheați. Aceștia au încercat să își vadă de viață deși nu aveau voie să aibă orice fel de loc de muncă sau să participe la orice fel de manifestări sociale.
Pe timpul conducerii lui Nea Nicu lucrurile s-au manifestat totuși altfel. Securitatea și miliția își făceau treaba, dar nu se mai concentrau deținuți în lagăre de tortură. Erau mulți arestați, dar deținuții erau scoși la muncă. Cumva, scopul era tot reeducarea, dar metoda se voia a fi una benefică totuși pentru stat.
După 1975 disidența se mută mult în afara țării și are ieșiri mai calculate și mai evidente. Există câteva etape premergătoare revoluției: - canal
În 1976 Paul Goma, unul dintre foștii deținuți politici, inițiază o mișcare de solidarizare cu evenimentele din Cehoslovacia: Charta 77. Se formează ușor un grup de intelectuali care încep să critice, mai mult sau mai puțin voalat regimul comunist.
În 1977 regimul comunist dă nas în nas cu minerii din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri ies din subsolurile de la Lupeni și refuză să mai muncească zile la rând, cerând condiții de lucru mai bune. Protestele nu se opresc decât după ce Nicolae Ceaușescu vine în Valea Jiului și le promite minerilor ce voiau să audă. Păcat că odată intrați din nou în mină, hop și securitatea după ei și-ncep arestările.
La 15 noiembrie 1987, la Brașov are loc cea mai importantă mișcare anticomunistă din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Inițial a început ca un alt protest muncitoresc. Ușor-ușor locuitorii s-au alăturat și-n câteva ore pe străzile Brașovului se scandau lozinci anticomuniste, iar sediul PCR de la Brașov era devastat. Bineînțeles că și de această dată liderii de proteste au ajuns după gratii.
Pe lângă toate mișcările mari și mici din țară, România Liberă și Vocea Americii, două posturi de radio, emiteau din străinătate și relatau ororile și abuzurile din țară.
Prin anii 80 chiar și marii sportivi precum Nadia Comăneci au profitat de faptul că li se permitea ieșirea din România și-au fugit în alte state, cerând azil politic.