Șezătorile Dochiei la Drochia
Автор: Glia Drochiana
Загружено: 2026-03-07
Просмотров: 153
Описание:
În s. Drochia a prins viață o șezătoare cu un nume drag sufletului: „Satul meu — gură de rai”. O întâlnire simplă, așa cum se făceau odinioară, cu oameni veniți din inimă, de la mic la mare, ca să țină vii obiceiurile satului.
În odaie s-a muncit cu spor și cu voie bună. Femeile au tors liniștit, porumbul s-a dezghiocat cu râsete pe alături, iar mesele s-au umplut cu bucate tradiționale, pregătite cu grijă gospodărească. Copiii au privit cu ochi curioși și au încercat și ei să prindă din mers câte ceva din meșteșugul celor mari.
Cântecul n-a lipsit. S-a ridicat firesc dintre oameni, cald și curat, așa cum se întâmplă doar la sat. Și parcă atunci îți dai seama cât de frumoase sunt datinile noastre, cât de adânc ne leagă ele unii de alții, cât de vii rămân cântecele noastre când sunt cântate din suflet.
Seniorii au povestit, maturii au pus umărul la treabă, iar cei mici au adus acea bucurie care le leagă pe toate. Pentru că, până la urmă, suntem un neam mic, dar cu inima mare — iar astfel de seri spun cel mai bine cine suntem.
Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură s. Drochia, în parteneriat cu APL, sub egida Direcției Cultură Drochia, în cadrul proiectului cultural raional „Șezătorile Dochiei la Drochia”, având drept scop valorificarea patrimoniului cultural al satului. În s. Drochia s-a simțit, încă o dată, că satul trăiește prin oamenii lui. Iar cât timp ei se vor aduna laolaltă cu drag și cu rost, tradiția își va găsi mereu locul.
Повторяем попытку...
Доступные форматы для скачивания:
Скачать видео
-
Информация по загрузке: