Psihotrop - Mihai preda "Luceafarul"

Описание: Pentru o mai bună înțelegere a materiei de Bacalaureat, recomand citirea integrală a operelor din programa școlară.

instagram: @psihotrop
site: http://www.psihotrop.ro/
mail: [email protected]

MC și elev: Psihotrop (Mihai Preda)
Prod. Bugales
Mix/Master: Nerub
Art Direction: Frenetic

Versuri:
Mihai Eminescu, poetul inspirat de tei,
Lansează în 1883
„Luceafărul”, adică un text poetic romantic,
Fiind cel mai lung poem de dragoste din lume, practic.
Se inspiră din basmul “Fata în grădina de aur”
Și din filosofia lui Platon și Schopenhauer.
Se inspiră, mai ales, din propria experiență
Și are motive mitologice din abudență.
Se remarcă simbioza structurilor epice
Cu cele lirice și dramatice.
E o sinteză de principii estetice, deci e
Un poem filosofic ca și specie.
“Luceafărul”, o operă unică într-un mileniu...
Tema este condiția omului de geniu:
Incompatibilitatea între relativ și absolut.
Și-n formula epică naratorul e demiurg,
Adică este omniprezent și omniscient.
Narațiunea-i la persoana a treia, imperfect și prezent.
În formula lirică avem lirica măștilor lui,
Fiecare mască e o dimensiune a geniului.
Fata de împărat e simbolul aspirației spre ideal,
Iar Luceafărul este simbolul geniului. Clar?
Hyperion e simbolul dimensiunii mitice,
Cătălina e simbolul dimensiunii telurice.
Cătălin e simbolul lui Cupidon în marea scenă,
Iar demiurgul reprezintă conștiința supremă.
Formula dramatică e nu e ca cea lirică,
Deoarece dialogul e de natură onirică...
Și protagoniștii lui sunt din lumi distincte. Clar?
Din spațiul terestru și din cel universal.
Ca mijloace compoziționale avem alegoria
Că simbolurile-s cele ce alcătuiesc poezia.
Și antiteza: înger și demon,
Cosmic și teluric, muritor și nemuritor.
Iar ca elemente exterioare compoziției,
Avem patru tablouri care iau ființă
În visul fetei de împărat.
Reprezentând patru straturi ale visului, de fapt.
Primul tablou: plasticizarea dimenisunii angelice.
Al doilea: cel al dimensiunii demonice.
Al treilea: al zborurilor uranice.
Și ultimul al experienței erotice.
Prozodia e simplă, nu e ciudată.
Ritmul e iambic și rima e încrucișată.
E o capodoperă romantică printre poeme.
O putem numi “sinteza liricii eminesciene”...
Unde geniul e un inadaptat în dezacord cu lumea
Care își găsește ca unică soluție evaziunea.

Orice s-ar crede, orice s-ar spune,
Geniul există, e un zeu fără nume.
Luceafărul e o alegorie romantică
Bazată pe tema geniului în lume. (pe bune!)
E vorba de omul de geniu și de omul comun.
Scophenhauer este cel ce descrie aceste lumi
În filosofia lui,
Care l-a influențat pe Eminescu și, implicit, opera poetului.
Geniu însingurat, geniu nefericit,
Condiția de a fi mereu neîmplinit.
Geniul aspiră la cunoaștere și își poate depăși condiția și sfera
Și se manifestă diferit.
S-ar sacrifica pentru un ideal.
Traiectroia sa nu-i catre banal.
Pe când, omul comun este insctinctual,
Subiectiv, sociabil, doar ca incapa-
-bil de-a-și depăși condiția.
Are voința de-a trăi și dorința
De-a fi fericit... și asta e bine.
Ierarhia e de la geniu la multime.

A fi geniu e un oximoron.
Geniul n-are moarte, nici noroc.
E înălțat prin suferință la nemurire.
Comunicarea prin iubire, Hyperion,
E imposibilă! Latura sensibilă
A lumii tale cu-a lor e incompatibilă.
De-aia geniul se ascunde, pune-n față scutul,
Contemplând lumea-n dialectica relativului cu-absolutul.

“Traind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.”

Psihotrop -   / psihotrop12  
Bugales -   / bugales  
Nerub -   / mcnerub  

Partener media: KissFM - http://www.kissfm.ro/