Calea ferată Subcetate - Hațeg, la două decenii de la închidere
Автор: Virtual Press
Загружено: 2022-02-21
Просмотров: 1836
Описание:
De aproape două decenii, orașul Hațeg, centrul uneia dintre cele atractive regiuni din România – Țara Hațegului, a rupt legăturile feroviare cu restul României.
În secolul XX, orașul de la poalele Retezatului era traversat de calea ferată Subcetate – Caransebeș, construită la începutul anilor 1900.
Tronsonul feroviar era cunoscut pentru sectorul de șase kilometri dotat cu cremalieră, o instalație cu ajutorul căreia locomotivele puteau traversa „Porțilel de Fier” ale Transilvaniei.
Calea ferată în lungime de aproape 80 de kilometri a fost dezafectată, pe bucăți, începând din anii ´70.
Primul sector, de circa 10 kilometri, între Bouţari şi Sarmizegetusa, cu cremalieră, a fost scos din uz în 1978, al doilea pe distanţa Haţeg – Sarmizegetusa, la mijlocul anilor ´90, iar al treilea, între Bouţari şi Caransebeş, în 2012.
Doar câteva trenuri de marfă au mai circulat rareori, între localităţile învecinate Haţeg şi Subcetate, până la începutul anilor 2000. De atunci, cei șase kilometri de cale ferată au fost abandonați.
Повторяем попытку...
Доступные форматы для скачивания:
Скачать видео
-
Информация по загрузке: