În Transnistria mi-a rămas casa: cine si de ce menține această Transnistrie

Описание: Politicienii care trădează interesele naționale trebuie trași la răspundere. Trădarea nu poate rămâne nepedepsită.

Anul 1992. Războiul de pe Nistru.
Într-o luptă crâncenă am fost rănit. Mi-am pierdut un picior. Mâna dreaptă am reușit să o salvez după un tratament în România.
Noi am vrut să trăim într-o R. Moldova liberă, independentă și integră. De aceea ne-am ridicat, tineri fiind, să ne apărăm pământul de invazia separatiștilor, susținuți de Rusia.
În 1992 eram stabilit la Dubăsari. Aveam serviciu și casă. Pe 2 martie am mers la lucru, dar colegii m-au avertizat: „Fugi, te caută.” M-au ascuns în portbagajul unei mașini și m-au adus în sat. Atunci gardiștii și cazacii umblau prin localități, trăgeau rafale, răspândeau frică, încercând să forțeze aceste patru sate: Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia și Pogrebea să intre în componența regiunii separatiste.
Noi de aceea ne-am ridicat.
Chiar și podul de la Vadul lui Vodă fusese ocupat. L-am eliberat. Ei l-au distrus și au fugit. Noi, voluntarii, am fost primii care am luptat și am apărat cele patru sate. Am blocat drumurile ca să nu pătrundă separatiștii. Dacă nu rezistam noi atunci, gardiștii și cazacii ajungeau la Chișinău.

Rusia a vrut să ne umilească, să ne țină sub cizma ei. Și e trist că, și astăzi, mai sunt oameni simpli care privesc spre Răsărit, dar și politicieni care slujesc interesele Moscovei, nu pe cele ale R. Moldova.
Mă uit la unii deputați din Parlament și mă întreb: chiar să nu-și iubească unii țara? Din cauza lașității și intereselor înguste ale unor politicieni, nici până azi nu este rezolvată problema transnistreană.
Oamenii din regiunea separatistă trăiesc greu. Acolo persistă un aer de epocă sovietică, stagnare și izolare. În fiecare dimineață vedem sute de mașini din Grigoriopol și Dubăsari care merg spre Chișinău, ducând oameni la muncă. Realitatea este simplă: oamenii caută un viitor mai bun acolo unde există libertate și oportunități.

Vreau să vă vorbesc și despre un alt necaz al nostru. Noi, localnicii, acuzăm lipsa totală de transparență în procesul de deschidere a unei cariere de nisip și prundiș. Terenurile vizate pentru exploatare se află la doar câteva sute de metri de casele oamenilor. Drumurile satului riscă să fie distruse, iar specialiștii avertizează asupra pericolului alunecărilor de teren.
Întreg satul este împotriva deschiderii acestei cariere. Nu ne opunem dezvoltării, dar ne opunem deciziilor luate peste capul nostru, fără consultare reală și fără garanții clare pentru siguranța comunității.
Dar cine ne aude? Cine ne ascultă?

Sperăm să găsim un deznodământ corect al acestei probleme. Pace să fie. Dar o pace nedreaptă nu înseamnă liniște, ci doar o nouă amenințare amânată.
Războiul din Ucraina trebuie să se încheie printr-o pace justă, în favoarea Ucrainei, nu prin cedări impuse prin forță.
Chiar dacă în 1992 am avut dezamăgiri, Ucraina ne-a trădat, astăzi suntem de partea celor care își apără țara, libertatea și demnitatea. Eroii Ucrainei luptă pentru independența lor, așa cum și noi am făcut-o pentru R. Moldova.
O pace dreaptă pentru Ucraina înseamnă mai multă siguranță pentru toată regiunea.

Vladimir Coica, invalid de război, Coșnița, Dubăsari

#libertate #democratie #moldovamea #pace #rusia #europa #moldova #romania #europe #diaspora