PODCAST INGENIO - AVOCATUL: DINCOLO DE SPECTRUL JURIDIC
Автор: Eduard Patrascu
Загружено: 2025-11-28
Просмотров: 433
Описание:
Salutare ! Mă numesc Eduard-Daniel Patrașcu, student în anul 1, la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, iar în contextul conferinței susținute de INGENIO pe 24 noiembrie 2025, am avut deosebita plăcere de a face cunoștință cu domnii avocați, Laurențiu Mihai și Vicențiu Dine, cofondatori ai INGENIO. Am luat decizia de a ține un scurt podcast cu dânșii punând accent pe impactul pe care îl are avocatul în societate.
Consider că, această discuție poate îndruma studenții de drept din toată țara, cât și ce cei ce își doresc sa urmeze Facultatea de Drept.
Țin să menționez că acesta este primul meu ”podcast”, și aș aprecia să-l distribuiți mai departe pentru a ajunge la cât mai mulți studenți.
Sper să vă placă, și le mulțumesc domnilor avocați pentru că au acceptat invitația mea, cât și ELSA Sibiu, pentru ca m-au ajutat cu locația pentru buna desfășurare a întâlnirii noastre.
Pentru a vedea activitatea, atât a INGENIO, cât si a ELSA Sibiu, găsiți mai jos
link-urile câtre rețelele de socializare ale acestora:
INGENIO: / ingenio.drept
ELSA SIBIU: / elsa.sibiu
Contact personal:
/ eduardd_daniel
https://www.facebook.com/profile.php?...
Vizionare plăcută !
00:00 - Introducere
00:56 - Prezentarea avocaților
02:28 - Ce v-a determinat să urmați Facultatea de Drept?
04:22 - Cum ati făcut față terminologiei noi?
06:53 - Există mituri juridice pe care le întâlniți des în rândul publicului?
09:48 - Din perspectiva dumneavoastră, ce rol joacă avocatura în menținerea
echilibrului social ?
11:50 - Care este cea mai mare responsabilitate pe care o simțiți ca avocat față de societate ?
13:11 Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat despre oameni, în profesia pe care o practicați ?
14:21 - Final
Повторяем попытку...
Доступные форматы для скачивания:
Скачать видео
-
Информация по загрузке: