”Pune-te, tu, la punct!” - Parintele Arsenie Papacioc

Описание: Prin suferinţă, spunea duhovnicul român, „omul reuşeşte să stea de vorbă cu sine mai precis decât în orice altă situaţie. Să se cunoască pe sine, să se compare, să-şi dea seama că-i o poruncă divină de la care nu ne putem abate şi e valabilă pentru tot omul, pentru toată lumea, nu numai pentru unii. Suferinţa îţi dă ocazia de această dezinfectare cu orice chip. Te cunoşti pe tine ca să te poţi birui pe tine, care înseamnă uriaşă biruinţă”.

Supranumit „duhovnicul de la malul Mării”, Părintele Arsenie Papacioc (1914-2011) rămâne în amintirea tuturor celor ce i-au călcat pragul modestei chilii de la Mănăstirea „Sfânta Maria”, Techirghiol – de unde a sfătuit şi a alinat sufleteşte obştea şi pelerinii, timp de aproape 40 de ani – o icoană a iubirii jertfelnice, a bunătăţii şi blândeţii desăvârșite. Multele şi grelele chinuri la care a fost supus pe nedrept de regimul comunist ateu l-au călit şi l-au înnobilat spiritual, iar iubirea sa curată şi jertfitoare a împărtăşit-o tuturor.

Despre toate aceste suferinţe, precum şi despre asprele nevoinţe ale pusniciei, blândul Părinte spunea că i-au folosit cel mai mult. Acolo şi prin ele s-a cunoscut pe sine însuşi, apoi şi-a format un crez de viaţă creştină înalt, de la care nimic şi nimeni nu l-au mai putut clinti. Crucea şi suferinţa l-au format, l-au folosit – așa spunea Părintele.

Ucenicilor le povestea cu glasul său blând şi cu ochii înlăcrimaţi şi senini precum cerul: „Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi, pentru că ei nu au această suferinţă, dincolo de firea noastră”.

Tot ceea ce se întâmplă în viaţă, chiar şi necazurile sau experienţele dureroase, toate au un înalt scop duhovnicesc. „Ni se întâmplă ca noi să ne trezim mai mult, să ne formăm mai mult, să înțelegem sensurile cele mai frumoase şi mai adevărate ale iubirii, cu orice chip”.

Printr-o boală, Dumnezeu ne atrage atenţia, să fim mai buni. Spunea Părintele Arsenie: „Oricât ai fi de bun, nu eşti destul de bun pentru că, în afară de păcatele pe care le cunoaştem, mai sunt o serie întreagă de păcate care nu se ştiu de lume şi se numesc păcatele lipsirii, adică binele pe care îl poţi face şi nu îl faci. Atâtea ocazii ai avut să faci binele şi nu l-ai făcut. Aceasta este o stare care te încarcă, o stare de păcat, adică lipsă de perfecţiune”.