Vanatorul - James Fenimore Cooper

Описание: #vanatorul #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #cooper #dragoste #lecturiAI #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio


Era către sfârşitul lunii iulie a anului 1812. Soarele unei frumoase după amieze îşi arunca razele calde prin frunzişul stejarilor care, în acest colţ al pădurii, atingeau înălţimea perilor. Trunchiurile lor drepte se înşiruiau într-o ordine aproape regulată ca şi pomii unei livezi, iar covorul verde de iarbă, de la picioarele lor, semăna cu o pajişte artistic orânduită.

Nu departe de locul acesta se zărea licăritul unei fâşii de apă, un braţ îngust al fluviului Kalamazu, care străbate o bună parte a regiunilor sălbatice din Michigan.

Astăzi, pe ambele laturi ale apei se află sate, oraşe, aşezări omeneşti legate între ele prin cale ferată; pe vremea aceea însă nu se zărea decât ici-colo câte o cabană a unui aventurier alb. Sau „wigwamul” unui indian.

Întreaga peninsulă înconjurată de apele lacurilor Michigan, Huron şi Erie era pe vremea aceea o adevărată pădure sălbatică.

Fluviul Kalamazu izvorăşte din apropierea locului unde astăzi se află oraşul Jackson şi curge de la răsărit spre apus.

Ceva mai jos de vărsarea lui în lacul Michigan se găseşte astăzi oraşul Chicago, care pe vremea povestirii noastre, nu era decât un post cu câţiva soldaţi. Urmând malul de răsărit al lacului Michigan către nord ne izbim la vârful de nord al peninsulei de localitatea Mackina, pe atunci şi ea doar un fort, un post militar îndepărtat către graniţa Canadei situată pe celălalt mal ai lacului.

În partea de sud a lacului, fluviul St. Clair formează o nouă trecere între lacul Huron şi lacul St. Clair, care e legat de lacul Erie printr-un braţ îngust care se întinde spre sud.

Locul unde începe povestirea noastră, cititorul trebuie să şi-l închipuie pe cursul superior al fluviului Kalamazu, cam în regiunea unde găsim astăzi oraşul Battle-Crick.

Dacă uneori se zărea vreun alb prin neumblatele ţinuturi, acela era un negustor ce aducea indienilor arme, unelte de vânătoare sau muniţii, pe care le schimba cu blănuri, sau un vânător, un aventurier căruia îi plăcea felul de viaţă şi obiceiurile sălbaticilor.

Acestei categorii de americani îi aparţineau desigur cei doi albi care, în după amiaza aceea de iulie a anului 1812, s-au întâlnit într-unul din luminişurile pădurii. Ei doi, precum şi indienii ce stăteau lângă ei, erau străini unul de altul. Până în momentul în care întâmplător se întâlniseră, niciunul nu cunoscuse pe ceilalţi.

În clipa în care începe povestirea noastră, trei din aceşti bărbaţi urmăreau cu multă atenţie mişcările celui de al patrulea.

Acesta era de statură mijlocie, tânăr, puternic, bine clădit şi avea o privire deschisă şi cinstită. Adevăratul său nume era Benjamin Boden, însă în toată regiunea şi chiar mai departe era cunoscut sub numele de „Zum-Zum” sau Bourdon, căci era un vânător de albine şi se număra printre primii ce exercitau această ciudată meserie.

Îmbrăcămintea vânătorului de albine se potrivea cu ocupaţia şi felul său de viaţă. El purta o cămaşă de vânătoare verde şi pantaloni largi da aceeaşi culoare, cu franjuri galbene, care fusese aleasă ca port de către locuitorii pădurii, deoarece se confunda cu nuanţa naturală a pădurii. Capul îi era acoperit cu o şapcă de blană frumos lucrată, în picioare avea mocasini. Puşca o rezemase de stejarul cel mai apropiat, ca şi când pentru moment n-ar fi avut nevoie de ea.

Această siguranţă nu era împărtăşită de ceilalţi trei bărbaţi. Ei aveau carabinele pe umăr.

Mai mult, al doilea alb privea din când în când pe furiş, dar, totuşi, cu multă atenţie, la cremene şi fitil. Era încă tânăr, zvelt, musculos, dar slab şi ţinea spatele puţin încovoiat. Roşeaţa nasului îi trăda e pasiune nevindecabilă şi, de fapt, Gershom Waring (acesta era numele său) era cunoscut în lung şi în lat, tânăr de vreo 25 ani, aparţinând tribului „Inimă-de-Drojdie”. Cei doi albi nu se văzuseră niciodată, totuşi auziseră unul de altul, datorită poreclelor fiecăruia din ei.

Unul din indieni, un războinic bătrâior, experimentat, din tribul Pottawatomi, supranumit „Picior-de-Cerb”, era cunoscut în forturile dintre Michigan şi Detroit, precum şi de locuitorii împrejurimi. Celălalt, un tânăr de vreo 25 ani, aparţinea tribului Chippeway şi era poreclit de ai săi ca şi de soldaţii americani, care îl foloseau de cercetaş şi curier, „Aripă de Porumbel”, datorită neasemuitei sale iuţeli şi rezistenţe.