Lorena Fetti (Buble) - Osana, Aleluia
Автор: Lorena Fetti
Загружено: 2026-03-04
Просмотров: 5303
Описание:
În drumul vieții noastre, noi, creația, suntem supuși unei varietăți de încercări.
Dar El, Creatorul, oferă sprijinul și ajutorul cel mai potrivit.
Probabil că, de cele mai multe ori, ne întrebăm:
„De ce eu și de ce acum?”
Iar răspunsul potrivit nu există. Totuși, știm că bunul nostru Tată ceresc are un caracter neschimbător și o dragoste statornică. Biblia ne spune, în Romani 8:28, că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
Credința nu este ușor de păstrat. Așadar, te rog, luptă pentru ea și cântă chiar și atunci când îți este greu. Pentru că, acolo unde nu putem noi, poate El!
Această cântare este o cântare a speranței. Versurile nu vorbesc despre bucurie, cel puțin, nu despre cea care apare în urma unor evenimente sau întâmplări frumoase.
Este mai degrabă despre viața reală a unui creștin care, în drumul său, ajunge să poarte lacrimi în ochi, să fie în vale și chiar să-și agațe speranța de ceea ce este vremelnic.
Totuși, linia melodică tresaltă de bucurie, bucuria aceea care vine din faptul că Dumnezeu este mereu lângă ai Săi.
⸻
🔔 Nu uita să te abonezi pentru noutăți și piese noi!
/ @LorenaFetti
⸻
🎵 Muzică și versuri: Lorena Fetti
🎼 Producție & Aranjament: Flavius Ignat
🎧 Mix & Master: Marcu Bâle
🎸 Chitară: Kevin Kocsis
🎬 Video: Ureche Cristian & photographydefinesme
Mulțumim cabanei TwoTop Tihuța pentru că ne-au primit cu drag pentru filmarea acestui videoclip.
⸻
🎬 Instrumentiști video:
Chitară acustică: Darius Fetti
Chitară electrică: Levi Oniga
Chitară bas: Timotei Bumb
Pian: David Nedelescu
Tobe: Cristi Suldac
⸻
📩 Pentru achiziționarea negativului sau invitații la evenimente:
[email protected]
⸻
Versuri:
1.Când în jurul meu este furtună
Doamne Tu mă iei de mână
Chiar dacă în ochi am lacrimi grele
Doamne Îți pasă de ele.
R: Îți cântăm o Doamne chiar și când e greu
Osana Aleluia!
Unde nu pot eu poate Dumnezeu
Osana Aleluia!
2. Când mă aflu în a morții vale
Doamne condu-mă pe cale
Duhul frânt Tu nu-l disprețuiești
Doamne Tu mult îl iubești!
3. Când speranța-mi prind de ce-i vremelnic
Doamne cuprinde-mă Tu veșnic
Eu mereu mai mic și Tu mai mare
Doamne ce scumpă onoare!
B: Domnul nu mă lasă
Mă înconjoară
Cu bunătate
Și har în toate
În încercare
Mă sprijinește
Drumul acesta nu-i mai greu
Mai greu decât… pot duce eu
⸻
#lorenafetti #osanaaleluia #muzicacrestina #worship #music #credinta #buble
Повторяем попытку...
Доступные форматы для скачивания:
Скачать видео
-
Информация по загрузке: